24 mai 2010

IN MAUTHAUSEN NU SE VORBESTE ...

In Mauthausen nu se vorbeste. Nu rade nimeni şi nici bliturile nu fulgera prea des.
Te simti parasit, desi nu te-ai intalnit inca cu nimeni.Acelasi sentiment de parasire, de pierdere, de ratacire, de dizolvare…. pe care, probabil, l-au simtit cei 195.000 de oameni care au trecut pe aici (doar 23 de romani au fost intre ei).
195.000 de oameni care au fost paziti de 9000 de gestapovisti. Am simtit cum curg prin suflet lacrimile acelora care au carat pietrele zidurilor groase ale lagarului, dar si-au gasit stanca, cei care au avut curajul să trăiască, respingand sinuciderea atat de la indemana de pe “Zidul Parasutistilor” sau de pe “Scarile mortii”… lacrimile celor care au fost biciuiti, injectati, despicati, operati pe viu, fara anestezie, violati în mod repetat, celor carora li s-au scos dintii de aur cu patentul, am auzit strigatele celor 200 de rusi care au fost udaţi cu apa în 16 februarie 1945 pana cand au murit cu totii.
Am auzit oftatul, ultimul oftat, al celor care au cazut în camerele de gazare.
Mauthhausen este un loc fara Duhul Sfant.
La poarta lagarului Duhul se retrage…
Esti absolut singur, fata în fata cu fetele mortilor cu ochi intredeschisi. Unii au cate un zambet de nesters pe fata.
Mauthhausen nu este un loc bantuit.
Nici spiritele celor morti acolo nu bantuie.
Mauthhausen, muzeul fara ghizi, este un loc in care, desi s-au investit anul trecut 2 milioane de euro pentru restaurare, este un loc parasit.
Restaurat tot timpul, dar parasit.
Am coborat si urcat scarile mortii, punandu-mi o povară imaginara pe umeri, povara celor care au fost batjocoriti aici, povara slavilor, preotilor si pastorilor care s-au impotrivit regimului lui Hitler.
Am stat sub dusurile parasite… dusurile cu gaz.
N-am indraznit sa ating sarma in care erau spanzurati cu atata usurintă cei care cantareau mai putin de 40 kg.
Am privit lumina printre gratii in arest…. Arestul din lagar, va puteti imagina asa ceva? Raul la superlativ, un arest in mijlocul puscariei?
N-am mai vazut asa lumina ocarata de gratii..
Am fost în Krematorium, acolo unde cadavrele erau despicate si arse,…
Oare de ce spre Krematorium nu se poate urca… se coboara… intotdeauna.
Am simtit cum mi se strange inima in fata acului care a penetrat atatea piepturi.
Masa “de jertfa”, o piatra tacuta este martoră si va grai intr-o bună zi, prin gura aceea care a inghitit atatea umori si atata sange.
La data de 5 mai 1945, lagarul de concentrare Mauthausen a fost eliberat. Soldatii americani au fost primii care au facut cunoscute publicitatii fotografii si imagini ale crimelor odioase comise timp de sapte ani in spatele zidurilor lagarului de la Mauthausen. De atunci si pana acum, urmele acestor crime au ramas ingropate adanc in memoria colectiva. Totusi, pentru o perioada de timp mult prea indelungata, problema responsabilitatii a ramas nerezolvata.
Conservarea fostului lagar de concentrare in forma sa initiala si construirea unui complex memorial sunt o “profesiune de credintă”, o marturie a dorintei de a mentine vie amintirea celor intamplate, pentru generatiile prezente si viitoare. Mauthausen nu este numai un simbol al memoriei, ci şi un simbol al distantarii fată de crimele nazismului, iar aceste două elemente vor trebui să devina aspecte fundamentale ale unei noi constiinte nationale austriece.
Lagarul de concentrare Mauthausen a fost si ramane un punct de cristalizare a istoriei europene, dincolo de granitele nationale. In Mauthausen s-a decis soarta a zeci de mii de oameni cu nationalitati si cetatenii foarte diferite, din Europa dar si din afara ei. Trebuie sa pastram vie memoria acestor victime si, in acelasi timp, sa conservam urmele istoriei, ale unei istorii internationale comune, incercand cu toate mijloacele sa impiedicam repetarea ei.























































EXPERIENTA AC/DC









Pentru ca in Romania nu am reusit sa ii vad, datorita evenimentelor organizate pentru OLTCHIM cu ocazia disputarii meciului din finala Champions League cu Viborg, m-am uitat pe site-ul official AC/DC si am vazut ca in data de 22 mai AC/DC concerteaza in WELS (Austria). Este cel mai apropiat oras de Romania unde ii pot vedea pe AC/DC.
Il sun pe Marcel prietenul meu din Austria care locuieste la doar 20 de km de Wels si il rog sa imi cumpere 2 bilete.
Ma urc in masina si in compania superbei mele sotii am plecat spre Wels pentru marea intalnire cu legendara trupa AC/DC.
Habar n-am din ce motiv GPS-ul care fusese atent programat sa ma duca in Wels m-a deviat de pe toate autostrazile mergand pana in Austria doar pe stazile adiacente autostraziilor. Abia in Austria am aflat ca M1 fusese inchisa datorita unor inundatii care a afectat si autostrada M1.
Ma rog, dupa 15 ore de mers cu masina ajungem in sfarsit la Marcel acasa.
Era ora 3 noaptea. Mergem direct la culcare urmand ca a doua zi sa povestim despre aventura noastra spre Austria.
Dimineata la ora 9 ne trezim si asa cum era si normal povestim cu Marcel, Cristina si Georgiana (cumnata lui Marcel aflata in vacanta la ei) despre Romania si venirea noastra in Austria pentru concertul AC/DC.
Pentru ca duminica sunt Rusaliile si in Austria totul este inchis alegem sa mergem chiar sambata in oras sa facem cateva cumparaturi pentru cei de acasa.
La intoarcere ne pregatim pentru marele concert care avea sa vina, mai ales ca toate canalele de stiri anunta vanzarea a 100.000 de bilete pentru acest concert.
Ne cumparam de pe internet inclusiv locul de parcare si cu voucer-ul de parcare la noi plecam spre Wels, animati de bucuria de ai vedea in carne si oase pe AC/DC.
Ajungem la locul de parcare D1. Parcarea excelent organizata pe un teren de cateva hectare fiecare masina avand locul sau rezervat. Pana aici toate bune si frumoase.
Nu aveam de unde sa stim ca abia de acum incolo va incepe nebunia.
Ne uitam pe tichetul de parcare pentru a retine zona in care trebuie sa ne intoarcem si citim pe voucer-ul de parcare ca distanta de la sectorul unde am parcat masina si scena se parcurge in aproximativ 60 minute !!!
Am crezut ca este o gluma si abia dupa ce am mers 59 de minute pe jos mi-am amintit cat de corecti si exacti sunt austriecii. O ora pe ceas am mers pe jos pentru a ajunge in zona evenimentului.
La sosirea noastra cu doua ore inainte de inceperea concertului erau aproximativ 70.000 de oameni prezenti iar puhoaiele de oameni nu conteneau sa soseasca.
Incercam sa ne pozitionam cumva fata de scena si sa ajungem cat mai aproape de aceasta. Din pacate constatam ca distanta dintre noi si scena este de aprox 400 m !!! Nu vedem mare lucru din acest loc si incercam sa ne cautam o pozitie cat de cat mai buna pentru a vedea concertul in conditii civilizate. Din cauza ploilor si a inundatiilor din ultimele zile si a celor 100.000 de oameni care vor sa vada AC/DC pe jos este un strat de namol de 30 cm iar incaltamintea este practic cufundata in stratul gros de namol. La acest capitol organizatorii au nota 1 pentru ca nu va pot descrie cum arata solul. Pe alocuri se vede o incercare de remediere a situatiei prin tasarea de rumegus in zonele afectate de inundatii.
Oricum insuficient pentru un confort cat de cat al celor prezenti.
In asteptarea concertului cumparam bere si cuminti asteptam sa inceapa marele concert.
La ora 21.00 fix AC/DC urca pe scena.
100.000 de oameni sunt in extaz. Toata lumea canta, danseaza, se bucura si traiesc la maxim intalnirea cu AC/DC.
Dupa doar 10 minute de la inceperea concertului o furtuna cu ploaie torentiala se abate peste noi si in 5 minute suntem uzi pana la piele.
In aceste conditii cel putin pentru mine si inca vreo 20.000 de oameni veniti sa ii vada pe AC/DC concertul se termina.
Este practic imposibil sa stau ud pana la piele inca pret de doua ceasuri si dezamagit de situatia in sine, ma indrept spre locul unde am parcat masina. Drumul de intoarcere a fost un chin pentru ca pe langa distanta foarte mare care se parcurgea intr-o ora, de aceasta daca suntem si uzi pana la piele. Pe tot traseul de intoarcere am ascultat AC/DC pentru ca cei 300.000 de Watt mi-au dat posibilitatea sa ii ascult pana aproape de locul unde am parcat masina.
Macar atat … dupa un drum de 2.500 de km in care am vazut 10 minute AC/DC si asta doar pe ecranele amplasate in perimetrul zonei dedicate concertului…
Daca concertul AC/DC a fost din acest punct de vedere un fiasco, aceasta calatorie a avut si o parte buna prin faptul ca Marcel m-a dus duminica inainte de plecarea spre casa sa vad lagarul din Mathausen, iar despre aceasta experianta voi scrie intr-un post viitor pentru ca ceea ce am vazut acolo m-a marcat extrem de mult iar experianta traita merita povestita.
 
Counter Powered by  RedCounter