Azi dimineata in timp ce imi duceam copilul la scoala intr-o plimbare pe jos am observat un lucru care mi-a atras atentia. Am vazut oameni tristi, oameni care nu mai stiu sa zambeasca, oameni incruntati, oameni care vorbesc singuri pe strada si oameni apasati de gandurile si sperantele lor.
Am ajuns inapoi acasa, m-am uitat in oglinda si am vazut un om trist, care nu stia sa zambeasca, incruntat, care vorbea singur, apasat de gandurile si sperantele lui.
I-am dat binete si nu mi-a raspuns, pe semne ca era mult prea absent ca sa mai poata raspunde salutului meu. Am intors spatele cu intentia sa plec din fata oglinzii si am auzit in spatele meu "Buna dimineata". Am zambit, incruntarea de pe fata mea a disparut, i-am spus sotiei mele "Buna dimineata iubito", fiului meu cel mic "Buna dimineata tati" si atunci am realizat cat de adevarata este zicala "SPERANTA MOARE ULTIMA"
EXCELENT!
RăspundețiȘtergereFelicitari, un text memorabil si cat se poate de bine scris. Frate, asa te vreau! (cu zambetul pe buze, cu privirea senina, cu dragoste in suflet, cu familia in jurul tau si cu prietenii adevarati gandindu-se la tine)
E singura sansa cred sa nu o iei razna in tara asta...
RăspundețiȘtergere