28 octombrie 2010

EXPO FOTO 3 D LA SENATUL ROMANIEI

De câte ori am expus fotografiile reunite sub titlul “etno 3D”, am fost mereu încurajaţi să ducem lucrările în cât mai multe locuri, inclusiv în străinătate, dacă am putea. Am primit şi sprijin concret în acest sens, de la doi oameni speciali, diferiţi în viziuni politice, dar care ne-au ajutat deopotrivă în demersul nostru. Este vorba de domnii senatori Emilian Frâncu şi Laurenţiu Coca, care ne-au mijlocit organizarea expoziţiei noastre în Foaierul Senatului României şi cărora dorim să le mulţumim pentru ajutor.
Astăzi, după un drum din viul nopţii la Capitală, am reuşit să stabilim ultimele detalii ale acestei noi prezentări “etno 3D” şi suntem în măsură să vă anunţăm faptul că pe data de 8 noiembrie 2010, începând cu orele 15.30, vom fi prezenţi în Foaierul Senatului României, unde vom duce un crâmpei din Satul Vâlcean, văzut în toate cele trei dimensiuni.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Counter Powered by  RedCounter